DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Cătunul Ionăşeni aparţinând comunei botoşănene Truşeşti este rupt parcă de civilizaţie. În sătucul cu cel mult 400 de suflete se ajunge pe un drum pietruit, plin de gropi, care străbate o pădure deasă. Peisaj feeric terminat într-o lume a sărăciei şi a lipsei de viitor.    La marginea cătunului, chiar în buza pădurii, trăieşte familia Cârmaci, una dintre cele mai sărace din sat. Unicele surse de venit ale familiei sunt munca cu ziua a tatălui şi alocaţiile copiilor.

Averea nepreţuită a familiei o reprezintă însă teancul cu diplome şi carnetele de note ale copiilor: trei fete şi doi băieţi, toţi cu rezultate excelente la învăţătură. Deşi înfruntă noroaiele, zăpada şi oboseala, mergând pe jos 5-6 kilometri până la şcoală, copiii familiei Cârmaci, cu vârste între 8 şi 16 ani, reuşesc să obţină note extraordinare.

Învaţă pe brânci ca să scape de sărăciei şi să-şi ajute părinţii. „Învaţă foarte bine, toţi. Pentru ei fac orice sacrificiu. Să meargă la şcoală, să iasă din satul ăsta, că aici nu au ce face“, spune Maria Cârmaci, mama băieţilor.

O dărăpănătură cu două camere plină de premianţi

Familia Cârmaci locuieşte într-o casă joasă, din chirpici, moştenită de la părinţi, cu numai două camere luminate de un singur bec palid. „Într-o cameră stăm noi cu fetiţa cea mică, iar în cealaltă cameră băieţii şi cele două fete mai mari”, mărturisteşte Maria Cârmaci.

Mobila este compusă din câteva paturi înghesuite, un dulap şi câteva rafturi, bucătăria este tot în casă iar toaleta în fundul curţii. Apă curentă nu au, ci o aduc cu găleţile de la fântâna din sat. De la cel mai mic la cel mare, toţi, sunt premianţi. Constantin are 10, este în clasa a IV-a şi un matematician în devenire. A câştigat şi un concurs internaţional dedicat claselor I-IV.  Când se află în faţa cifrelor, nici sărăcia nu-l mai sperie.

„Eu, când fac exerciţii, uit de toate. Şi când mi-e foame mă apuc să fac exerciţii la matematică. Mă concentrez aici, îmi place şi uit de necaz. Eu fără matematică nu mă văd”, mărturiseşte Constantin.

Mădălina (16 ani), cea mai mare dintre fraţi, a avut din clasa I aproape 10 pe linie. Învaţă la liceul din Truşeşti, aflat la 6 kilometri distanţă de casă, deşi ar fi avut şansa să meargă la un liceu de elită din Botoşani, însă banii au fost un impediment major.  „Am avut mereu note mari că mi-a plăcut să învăţ. Iau cărţi de la bibliotecă şi mă simt extraordinar când mă apuc să le citesc“, spune Mădălina.  La liceu vrea să ajungă şi Petronela. Are 13 ani şi este în clasa a VIII-a.

Visează şi la facultate, pentru că ar vrea să ajungă profesoară.  Darius, fratele mai mic, are 11 ani şi visează la D Artagnan şi Champ Elysee. „Îmi place cel mai mult franceza. Am citit despre Franţa tot. Şi despre istoria ei. Vreau să văd măcar aşa de la depărtare Parisul”, spune Darius.

Până şi mezina familiei, Alina, este pasionată de învăţătură. Stă toată ziua cu nasul în cărţi şi, la fel ca fraţii ei, visează să ajungă cineva: profesoară de matematică. Toţi aceşti copii au fie foarte  bine, în cazul şcolarilor mici, fie medii între 9 şi 9.80 la şcoală în fiecare an.

Premianţii care fac cu rândul la teme   Rezultatele acestor copii sunt uimitoare având în vedere condiţiile în care învaţă şi trăiesc. Nu au telefoane mobile, computere sau orice alte gadget-uri de care se bucură orice copil de vârsta lor din lumea civilizată. La ei, civilizaţie înseamnă doar electricitate şi uneori microbuzul şcolar. De cele mai multe ori merg la şcoală pe jos, indiferent de anotimp. Darius, Petronela şi Mădălina învaţă în Truşeşti, iar cei mici, Constantin şi Alina, deocamdată la şcoala din sat. „Mergem pe jos la şcoală. Şi iarna chiar. La început, ne era frică de pădure, dar ne-am obişnuit. Ne place mult la şcoală. Când este frig, ne băgăm unul în altul şi ajungem voioşi”, spune Alina, la numai opt ani.

După şcoală, nu mai au timp de taclale cu colegii, ci aleargă într-un suflet acasă pentru a-şi ajuta părinţii: cei mici in casă, cei mai mari în curte, la tăiatul lemnelor, hrănirea animalelor şi căratul găleţilor cu apă de la fântână. După ce termină treaba, încep să-şi facă temele. Pentru că au o singură masă, şi aceea foarte îngustă, premianţii familiei Cârmaci îşi fac temele cu rândul. Cea mică, fiind în clasa a II a se înghesuie pe un pat, la geam, să aibă lumină, iar restul la masă, după o programare riguroasă. Mădălina este şi „profesorul” care-i ajută la teme pe ceilalţi. „Este ca o mamă şi profesoară pentru noi”, spune afectuos Darius.

Deşi învaţă în condiţii grele, cu lumină slabă şi cu rândul la o singură masă, după ce au trebăluit prin casă şi ogradă, niciunul nu a ratat vreodată o temă. „Eu nu m-am dus niciodată cu temele nefăcute. Şi nici fraţii mei. Este ruşine. Numai aşa putem să învăţăm cum trebuie. Şi lecturile pe care ni le dă profesoara la română, le citim pe toate. Le şi discutăm între noi să înţelegem mai bine. Uneori ne şi amuzăm cu personajele de acolo”, spune Petronela. Cel mai prost rezultat pentru Mădălina, fata cea mai mare, a fost un adevărat dezastru. „A luat un 5 la matematică şi a plâns trei zile. Nu mai ştiam ce să fac cu ea”, dezvăluie mama copiilor.

Visurile unor copii preminaţi de la ţară   Tot ce visează copiii familiei Cârmaci este o viaţă normală. Nu se gândesc să fie astronauţi, cercetători, super-staruri, ci vor doar o masă îndestulătoare, o casă decentă şi o cameră numai a lor. Mădălina vrea să devină medic veterinar şi visează să plece la facultate la Iaşi. „Îmi plac animalele. Şi acum le ajut cum pot pe cele din sat. În satul ăsta nu ai ce face. Ăsta este adevărul”, spune Mădălina.  Constantin vrea să se facă pompier pentru că îi place să salveze oamenii. A salvat câţiva copii din sat şi chiar şi un câine de la înec. „Eu aşa cred, că eu trebuie să ajut oamenii. Şi vreau şi un salariu, că îmi place să am camera mea. Şi o uniformă frumoasă, că-mi plac hainele frumoase.”, spune copilul. Poate că cel mai măreţ vis este al lui Darius. A fost chiar un vis la propriu, pe care doreşte să-l urmeze în viaţa reală.

„Am visat chiar anul ăsta cum megeam eu în Franţa. Şi eram bucuros că eu sunt bun la franceză şi mă înţelegeam cu ei. Şi am visat că am muncit acolo la o fabrică. Am ajuns după aceea acasă cu bani. Am pupat mâna mamei şi i-am dat banii şi i-am spus: «Fă şi tu o casă mare». Şi aşa vreau să se întâmple. Vreau să mă fac tractorist, că am auzit că se caută acolo în străinătate şi le dau şi bani buni”, spune Darius, un premiant de numai 11 ani, care-şi doreşte să devină tractorist.  Casa în care trăieşte familia FOTO Cosmin Zamfirache „Am făcut sacrificii enorme să meargă la şcoală. E şansa lor“

Mama celor cinci copii, Maria Cârmaci, spune că i-a încurajat mereu să facă şcoală, să înveţe bine. „Asta este şansa lor. Dacă ai carte, ai parte. Am făcut sacrificii enorme să meargă la şcoală toţi. Îi dau la liceu şi prefer să nu mănânc şi să-mi vând totul din jur numai să facă şi facultate. Să ajungă oameni mari, să scape din colţul ăsta, unde nu ai ce face. Nu ai locuri de muncă, nu ai nimic. Dacă eu am trăit greu, măcar ei să trăiască bine, şi copiii lor la fel“, spune Maria Cârmaci.

Citeste mai mult: adevarul.ro


DISTRIBUIE PE FACEBOOK
Loading...