DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Hospital Technical Solutions din București este firma de la reprezentanții căreia ar fi primit mită managerul Spitalului din Baia Mare, fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, 10.000 de euro și 120.000 lei. HTS a avut zeci de contracte cu spitale din România, în numai doi ani de la înființare, potrivit datelor publicate pe SICAP (portalul guvernamental de transparență în achiziții publice).

Firma încheiase un contract de achiziții cu spitalul din Baia Mare în valoare de 2,3 milioane de lei.

Sumele reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, potrivit DNA.

Potrivit SICAP, pe 12 februarie 2019, spitalul din Baia Mare a încheiat un contract în valoare de aproape 2,3 milioane de lei, adică aproape 500.000 de euro, pentru “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”. Contractul a fost atribuit prin selecție de oferte, fără licitație deschisă.

Firma cu care s-a semnat contractul este Hospital Technical Solutions din București. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma este deținută de Gheorghe Aurel Dobrescu, Costin Dumitru, Daniela-Anca Neagoe și Gheorghe Tîmpu.

Până la data de 31 decembrie 2019, printre acționari s-a numărat și Constantin Moise, care a doua zi, pe 1 ianuarie 2020, a fost înlocuit și din calitatea de administrator al firmei cu Valentin Schnaider.

Este o firmă nouă, fondată în mai 2018, cu doar jumătate de an înainte să participe la respectiva licitație. A raportat pierderi mari pe 2018, circa 300.000 lei, la o cifră de afaceri de 3,2 milioane de lei, conform termene.ro. Chiar în anul înființării, 2018, HTS a încheiat cu statul contracte de peste 20 milioane de lei. Ca o coincidență firma a avut cele mai multe contracte cu statul în perioada când Pintea era ministru al Sănătății în guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă.

Firma a câștigat 70 de contracte în SEAP doar în 2018 și 2019, primele dintre ele, cu UMF Cluj și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, la doar câteva luni după fondare.

În SICAP, numai în ultimul an, firma Hospital Technical Solutions din București figurează cu mai multe contracte cu spitale publice din țară. De exemplu, la data de 3 februarie 2020, a încheiat un contract de peste 15 milioane de lei, adică peste 3 milioane de euro, cu spitalul din Lupeni pentru modernizarea corpului vechi de clădire, iar Spitalul Municipal Bârlad a încheiat un contract de 5,8 milioane lei.

Pe listă apare și S.C. Compania Municipala Consolidări S.A – (o companie înființată de Primăria Municipiului București, la inițiativa primăriței Gabriela Firea, în vederea executării lucrărilor de interventie la imobilele încadrate în clasa I de risc seismic și care reprezintă pericol public) cu care HTS a încheiat un contract în valoare de 9,1 milioane lei.

În lista lungă a spitalelor cu care HTS a avut contracte se află și Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia care a cumpărat prin achiziție directă materiale în valoare de 62.175 lei, în data de 9 decembrie 2019.

La rândul lui, Spitalul Județean de Urgență ”Constantin Opriș” din Baia Mare, condus de Sorina Pintea, are încheiate zeci de contracte de achiziții publice pentru medicamente, consumabile și aparatură medicală.

Lista achizițiilor publice contractate cu Hospital Technical Solution potrivit datelor stocate pe portalul termene.ro
Cumpărare directă – Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – 5.280 RON – 16.12. 2019

Cumpărare directă – Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” – 2.960 RON – 9.12.2019

Cumpărare directă – Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – 62.175 RON – 9.12.2019

Cumpărare directă – Ministerul Apărării – Unitatea Militară 02489 Galați – 6.049 RON – 4.12.2019

Cumpărare directă – Ministerul Apărării – Unitatea Militara 02489 Galați – 2.000 RON – 4.12. 2019

Cumpărare directă – Spitalul Clinic Județean de Urgență Brasov – – 8.390 RON – 3.12. 2019

Cumpărare directă – Serviciul De Telecomunicatii Speciale – 9.049 RON – 25.11.2019

Licitatie deschisa – Spitalul Municipal De Urgență „Elena Beldiman” Barlad – 5.825.940 RON – 20.11.2019

Cumpărare directă – Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” – 47.745 RON – 18.11.2019

Cumpărare directă – Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – 6.572 RON – 11.11. 2019

Procedură simplificată – Ministerul Apărării – Unitatea Militara 02489 Galați – 1.053.320 RON – 4.11.2019

Licitatie deschisă – Spital de Pneumoftiziologie Dr. Nicolae Rusdea Baia Mare – 1.427.950 RON – 25.10.2019

Cumpărare directă – Institutul National de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” – 51.855 RON – 17.10.2019

Cumpărare directă – S.C. Compania Municipală Consolidări S.A. – 295.008 RON – 16. 10.2019

Cumpărare directă – Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare – 19.205 RON – 15.10.2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc – 33.066 RON – 8.10.2019

Cumpărare directă – Spitalul Județean de Urgență Călărași „Dr. Pompei Samarian” – 8.625 RON – 4.10.2019

Cumpărare directă – Universitatea Ovidius Constanța – 2.716 RON – 30.09.2019

Cumpărare directă – Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu – 9.260 RON – 25.09. 2019

Cumpărare directă – Serviciul de Telecomunicații Speciale – 197.910 RON – 3.09.2019

Cumpărare directă – Spital Clinic Județean de Urgență Oradea – 51.743 RON – 27.08. 2019

Cumpărare directă – S.C. Compania Municipala Consolidări S.A. – 138.702 RON – 22. 08.2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc – 3.044 RON – 22.08.2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc – 38.614 RON – 21.08. 2019

Licitatie deschisă – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ,,Maria Sklodowska Curie” – 95.100 RON – 12.08.2019

Cumpărare directă – Institutul Național de Endocrinologie C.I. Parhon – 10.649 RON – 8. 08.2019

Cumpărare directă – Institutul de Urgență Pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș – 4.954 RON – 6.08.2019

Cumpărare directă – Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov – 705 RON – 28.06. 2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Săcele – 13.058 RON – 26.06.2019

Procedura simplificată – S.C. Compania Municipala Consolidări S.A. – 9.110.220 RON 24.06.2019

Cumpărare directă – Ministerul Apărării – Unitatea Militară 02489 Galați – 32.269 RON – 19.06.2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 90.051 RON – 12.06.2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Dorohoi – 12.974 RON – 3.06.2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Dorohoi – 7.203 RON – 3.06.2019

Cumpărare directă – Spitalul Clinic Județean de Urgență Brasov – 705 RON – 27.05. 2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc – 29.069 RON – 23.05.2019

Licitatie deschisa – Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – 93.949 RON – 15.05. 2019

Cumpărare directă – Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” – 2.800 RON – 9. 05.2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj – 450 RON – 9.05. 2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc – 944 RON – 2.05.2019

Cumpărare directă – Spital Clinic Municipal „Filantropia” Craiova – 138.774 RON – 23. 04.2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj – 3.150 RON – 23.04..2019

Cumpărare directă – Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice – 11.804 RON – 05.04. 2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc – 33.128 RON – 04.04.2019

Cumpărare directă – Spitalul Universitar De Urgență Elias – 1.020 RON – 28.03.2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc – 7.600 RON – 19.03.2019

Cumpărare directă – Spitalul Municipal Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara – 12.474 RON – 18.03.2019

Procedura simplificata – Județul Timis – – 1.736.250 RON – 13.03.2019

Cumpărare directă – Spitalul General C.F. Pascani – 475 RON – 12.03.2019

Cumpărare directă – Spitalul Clinic de Copii Dr.Victor Gomoiu – 1.780 RON – 27.02. 2019

Cumpărare directă – S.C. Compania Municipala Consolidări S.A. – 5.980 RON – 21.02 .2019

Cumpărare directă – S.C. Compania Municipala Consolidări S.A. – 32.438 RON – 21. 02.2019

Cumpărare directă – Spital Clinic Municipal „Filantropia” Craiova – 50.807 RON – 11. 02.2019

Cumpărare directă – Institutul National de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” – 37.160 RON – 7.02.2019

Cumpărare directă – Institutul De Pneumoftiziologie „Marius Nasta” – 4.625 RON – 21 – 01 – 2019

Cumpărare directă – Institutul De Pneumoftiziologie „Marius Nasta” – 925 RON – 21.01.2019

Cumpărare directă – Spital Clinic Municipal Filantropia Craiova – 52.641 RON – 19.12. 2018

Cumpărare directă – Ministerul Apărării – Unitatea Militară 02489 Galați – 409.875 RON – 4.12.2018

Procedura simplificată – Spitalul Județean de Urgență Zalau – 40.250 RON – 28.11. 2018

Procedura simplificată – Ministerul Apărării – Spitalul Militar de Urgență Dr. Constantin Papilian Cluj-Napoca (U.M 02454) -164.865 RON – 22.11.2018

Cumpărare directă – Spitalul Orășenesc Huedin – 13.076 RON – 21.11.2018

Cumpărare directă – Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – 72.765 RON – 13.11.2018

Cumpărare directă – Universitatea De Medicina Si Farmacie Iuliu Hatieganu Cluj – Napoca – 18.764 RON – 07 – 11 – 2018

Cumpărare directă – Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – 6.280 RON – 22.10. 2018

Cumpărare directă – Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – 25.500 RON – 22.10. 2018

Cumpărare directă – Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – 58.800 RON – 22.10. 2018

Cumpărare directă – Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – 61.900 RON – 22.10. 2018

Cumpărare directă – Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – 23.940 RON – 22.10. 2018

Licitație deschisă – Achizitie echipamente medicale – instalatie de oxigenoterapie – Spitalul Municipal De Urgență „Elena Beldiman” Bârlad – 5.825.944,76 RON

Licitație deschisă – “Furnizare Aparatura Medicala pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Dr. Nicolae Rusdea Baia Mare Loturi 1 – 2 – Spital de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Rusdea” Baia Mare – 2.187.950,00 RON

Licitație deschisă – Contract de furnizare, instalare, punere in functiune si service in perioada de garantie in vederea achizitionarii de echipamente medicale – 43 loturi Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” – 2.991.040,80 RON

Licitația deschisă – Echipamente medicale – Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – 4.811.180,08 – 4.897.001 RON

Procedură simplificată – Lucrări de amenajare sali de operatie – Ministerul Apărării – Unitatea Militara 02489 Galați – 1.053.317,34 RON

Procedură simplificată – Lucrări de execuție în vederea realizării obiectivului de investiție publică „Modernizare și recompartimentare spațiu mari arși corp B Casa Austria ” – contract de achizitii publice – Județul Timiș – 1.983.838,56 RON

Procedură simplificată – Contract proiectarea si executia lucrarilor – amenajare bloc operator – sala chirurgie cardiovasculara si toracica si spatii adiacente – Spitalul Județean de Urgență”Dr. Constantin Opris” Baia Mare – 2.299.878,00 RON

Licitația deschisă – Furnizare Echipamente medicale – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ,,Maria Sklodowska Curie” – 4.548.800,00 RON

Procedură simplificată – Reabilitare şi dotare cu echipamente şi mobilier medical bloc operator Chirurgie – S.C. Compania Municipala Consolidări S.A. – 9.110.220,00 RON

Licitație deschisă – Achizitie Retea oxigen si aer comprimat (oxigenoterapie si aspiratie) – Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – 93.948,75 RON

Procedură simplificată – Furnizare de aparate de tratare şi purificare a aerului – Ministerul Apărării – Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”Cluj – Napoca (U.M 02454) – 164.864,96 RON


DISTRIBUIE PE FACEBOOK
Loading...